Evenimente
Promovare
Noi
Publicitate
Recomandari
| E.M.I.L. in Rechitza Rock Cafe |
Tweet me!| Scris de Sergiu Boldor |
| Sâmbătă, 13 Martie 2010 15:17 |
E.M.I.L. ÎN RESCHITZA ROCK CAFEPunk-erii de la trupa bucureşteana E.M.I.L., au concertat sâmbătă, 06.03.2010, în Reschitza Rock Cafe începând cu orele 22:00. Norocoşii prezenţi la marele eveniment au putut fredona cunoscutele sau mai puţin cunoscutele piese ale band-ului într-o atmosferă incendiară. Fanii reşiţeni E.M.I.L. s-au bucurat de prezenţa trupei, aflată pentru prima dată în oraş, sărbătorind împreună cu ei un deceniu de la înfiinţare. Fiind o trupă mai puţin mediatizată, însă consacrată underground-ului românesc, membrii trupei au declarat că prin intermediul turneului ,,Ştiu, ţi se pare absurd…2010”, doresc să promoveze albumul cu acelaşi nume, lansat în vara lui 2009. Şi cum altfel să o facă, dacă nu cântând, evident, ,,pe întreg teritoriul mioritic”? Turul se va încheia în data de 24 aprilie prin susţinerea unui concert aniversar în club Fabrica din Bucureşti. Cu această ocazie vor lansa şi un documentar pe DVD intitulat ,,E.M.I.L. – 10 ani de abuzuri, excesse si imoralităţi…”, ce ilustrează mai exact un fel de ,,E.M.I.L – Behind the music” şi cuprinde imagini din cei 10 ani de existenţă. Desigur că nu totul se încheie aici. Trupa va concerta în vara lui 2010 pe litoral, precum şi la celebrul festival Stufstock din Vama Veche, alături de alţi artişti din underground-ul românesc şi nu numai. Pentru mai multe informaţii şi noutăţi, puteţi accesa site-ul personal al trupei, www.emilrulz.com . Andreea POPA |



