|
Tags: 2010 | anotimpurile | anotimpurile mele | concert | ianra | marius hristescu | oradea | Petrecerea cu Taraf | primavara | toamna | tudor gheorghe | turneu | vara
Tudor Gheorghe e pentru snobi sau pentru cei care apreciaza adevarata arta ?
Asta ma intrebam eu cand am aflat cat e biletul la un concert Tudor Gheorghe. Ascult de ceva ani buni muzica pe care o canta, si am vazut cateva concerte live cu el, (printre care si Petrecerea cu Taraf, si Iarna Simfonic), si as vrea sa mai vad si acum, daca nu m-ar impiedica pretul biletului.
Tudor Gheorghe, in momentul de fata e in turneul Anotimpurile Mele Iarna – Primavara 2010, iar in seara asta sustine concertul din Oradea. Intrebarea care ma framanta pe mine, e daca eu ma mai incadrez in publicul lui? Ma intreb asta, deoarece pretul unui bilet este de 70 de lei, si daca o persoana vrea sa mearga si insotita, ca asa e frumos, atunci, de exemplu, 2 studenti trebuie sa investeasca intr-un astfel de concert, toate economiile facute timp de doua-trei saptamani.
E foarte adevarat ca Tudor Gheorghe se incadreaza printre artistii importanti din Romania, care se poate mandri si cu discografia si cu realizarile de pana acum. Inteleg si faptul ca pentru un proiect atat de mare in care e implicata o orchestra simfonica intreaga sunt si multe cheltuieli si investitii, ca doar nu e usor sa cazezi 50 de oameni, si sa le si dai sa manance. Mai exista si Marius Hristescu, cel care pe langa orchestratii, mai si dirijeaza orchestra. Si sunt de acord cu faptul ca merita Tudor Gheorghe sa aiba biletul aproape la acelasi pret cu cel al lui Bobby McFerrin, dar ceea ce nu inteleg eu, e daca muritorul de rand mai are loc la concertul lui.
Asa ca ma intreb din nou, cine merge la concertele Tudor Gheorghe ? Admiratorii de muzica buna care fac economii mari pentru bilet, sau cei care vor sa fie in pas cu "moda culturala" si sa fie prezenti la evenimentele "scumpe", adica snobii ?
|